joi 7 mai 2026 08:30
joi, 7 mai 2026, 08:30
Burgas a dat startul oficial al Giro d’Italia prin prezentarea celor 23 de echipe
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
În cadrul unei ceremonii festive organizate la Teatrul de Vară din Burgas, au fost prezentate cele 23 de echipe participante la Giro d’Italia – una dintre cele mai prestigioase competiții de ciclism din lume. Cei 184 de cicliști ai celor 23 de echipe au defilat în fața fanilor cu doar câteva ore înaintea startului legendarei curse, iar atmosfera din orașul de la malul mării a fost animată de muzică, aplauze și steaguri roz, relatează BGNES.
Pentru prima dată, Bulgaria este inclusă în traseul Giro d’Italia. Startul va fi dat pe 8 mai, la Nessebar, cu sosire la Burgas. O zi mai târziu, plutonul va porni din orașul de coastă către Veliko Tarnovo, iar pe 10 mai traseul va continua din Plovdiv și se va încheia în Sofia.
„Acesta este un moment istoric pentru noi. Un eveniment sportiv de o asemenea amploare are loc pentru prima dată. Sunt convins că va lăsa amintiri de neuitat atât concurenților, cât și tuturor spectatorilor”, a declarat ministrul bulgar al Tineretului și Sportului, Dimitar Iliev.
El a adăugat că Bulgaria va lăsa impresia unui eveniment sportiv excelent organizat, ale cărui trasee trec prin peisaje spectaculoase și zone de o frumusețe aparte.
Pe scenă au fost prezentate și cele patru tricouri oficiale ale liderilor competiției – tricoul roz (Maglia Rosa), tricoul ciclam (Maglia Ciclamino), tricoul albastru (Maglia Azzurra) și tricoul alb (Maglia Bianca). Momentul final al ceremoniei a fost apariția oficială a trofeului Giro d’Italia – Trofeo Senza Fine („Trofeul fără sfârșit”), informează BTA.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski