Știri
Bulgaria și Turcia au purtat negocieri economice importante la Ankara
marți 7 iulie 2026 10:30
marți, 7 iulie 2026, 10:30
Bulgaria și Turcia au purtat negocieri economice importante la Ankara
FOTO: Consiliul de Miniștri
Dimensiunea fontului
În cadrul unei întâlniri desfășurate la Ankara, premierul bulgar Rumen Radev și președintele turc Recep Erdoğan au semnat un protocol prin care contractul dintre companiile Bulgargaz și Botaș se suspendă pentru o perioadă de 15 luni. Pe durata acestei perioade, partea bulgară va plăti doar pentru capacitatea de transport utilizată efectiv, a anunțat serviciul de presă al Consiliului de Miniștri.
Potrivit comunicatului, Bulgaria și Turcia au un interes comun în utilizarea la capacitate maximă a infrastructurii de transport al gazelor naturale. Totodată, cele două părți vor lucra la renegocierea contractului dintre Bulgargaz și Botaș, în funcție de condițiile actuale ale pieței.
În cadrul întrevederii, Radev și Erdoğan au subliniat că dezvoltarea conectivității reprezintă o prioritate-cheie în relațiile bilaterale. Cei doi lideri au remarcat și evoluția pozitivă a schimburilor comerciale dintre cele două țări, care au ajuns la aproximativ 9 miliarde de euro, și au discutat despre noi proiecte de interes comun, relatează BTA.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a anunțat că acordul dintre cele două companii va fi revizuit, fără a face însă referire la suspendarea acestuia pentru o perioadă de 15 luni.
Contractul dintre Bulgargaz și Botas a fost semnat la 3 ianuarie 2023, în plină criză energetică, după întreruperea livrărilor de gaze rusești către Bulgaria. De atunci, acordul a devenit unul dintre cele mai controversate proiecte energetice ale țării. Principalele critici vizează costurile fixe ridicate pentru capacitatea rezervată, mare parte din aceasta rămânând neutilizată, ceea ce a generat obligații financiare considerabile pentru partea bulgară.
În luna iunie, cu ocazia vizitei la Sofia, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a declarat că revizuirea acordului este condiționată de dezvoltarea unor viitoare proiecte comune, printre care creșterea capacității de transport al gazelor naturale și al energiei electrice din Turcia, prin Bulgaria, către Europa, construirea autostrăzii „Marea Neagră” și extinderea capacității de tranzit la frontiera bulgaro-turcă.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski