Știri
70 de evenimente artistice la festivalul Apollonia 2026 din Sozopol
70 de evenimente artistice la festivalul Apollonia 2026 din Sozopol
FOTO: Apollonia 2026
Dimensiunea fontului
Cea de-a 42-a ediție a festivalului de artă Apollonia din orașul Sozopol, situat pe malul Mării Negre, va prezenta 70 de evenimente. Festivalul, care se va desfășura în perioada 27 august – 6 septembrie, se deosebește de alte evenimente prin faptul că reunește toate formele de artă, astfel încât fiecare poate găsi genul care îi place.
„Sunt peste 25 de concerte – muzică clasică, jazz, rock, folclor, 10 evenimente teatrale și 10 filme de ficțiune, precum și aproximativ 35 de întâlniri literare”, a declarat pentru BNR Burgas Margarita Dimitrova, directoarea executivă a Fundației Apollonia.
Startul oficial în Amfiteatrul Apollonia va fi dat de spectacolul „Răscruce de culturi” al cântăreței Nina Nikolina și al ansamblului Trakia.
Printre punctele forte ale festivalului Apollonia din acest an se numără și proiecția unuia dintre cele mai remarcabile filme ale lui Ivan Milev, „Ahinora”, în versiunea sa din 1925, pe 2 septembrie.
De asemenea, publicul va avea ocazia să vizioneze filmele „Made in EU” și „Nina Rosa”, precum și monospectacolul „BG Marius” al lui Marius Kurkinski.
Redactor: Miglena Ivanova
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski