Știri
Crește numărul studenților străini din universitățile bulgare
FOTO: BTA, arhivă
Dimensiunea fontului
Numărul studenților străini care studiază în instituțiile de învățământ superior de stat și private din țara noastră a crescut cu 5 la sută în anul universitar 2025/2026 față de cel precedent, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Educației și Științei.
În total, 17 889 de străini au frecventat universitățile bulgare în anul universitar trecut. Dintre aceștia, 7034 provin din 26 de țări din Uniunea Europeană, iar restul de 10 855 – din alte 99 de țări.
Studenții străini urmează cursuri în aproape toate domeniile de specializare. Cele mai preferate dintre acestea sunt specializările medicale – 7 861 de studenți studiază „Medicină”, iar 1 694 – „Medicină dentară”.
Statul aplică diverse măsuri pentru atragerea și creșterea numărului de studenți străini, afirmă Ministerul Educației și Științei. Una dintre acestea este Hotărârea nr. 103 a Consiliului de Miniștri, prin care se asigură până la 2 000 de locuri în instituțiile de învățământ superior de stat pentru persoanele de naționalitate bulgară sau de origine bulgară.
Editat de Diana Țancova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev